Știrile false vin chiar de la noi

by author page

0 comments Jurnalism

Se vorbește mult în ultima vreme despre pericolul știrilor false, de parcă ar fi ceva nou.

Pe vremea când am intrat în presă, și credeam că o să fie ceva temporar, breasla jurnaliștilor se bucura de prestigiu și avea un statut și o responsabilitate, definite clar în angrenajul informării publice.

După aproape 20 de ani, lucrurile s-au schimbat foarte mult, în rău, cum să nu, dar poate cel mai grav lucru este faptul că instituțiile publice au înlocuit presa cu auto-promovarea deșănțată pe Facebook.

Nu se mai organizează conferințe de presă cu adevărat, nu se mai acordă interviuri decât pentru promovarea „marilor realizări”, se aplică filtre precum emailul sau răspunsurile în scris după 30 de zile și nu se mai oferă răspunsuri la întrebări.

Fenomenul este generalizat în spațiul public din toată lumea și toți liderii actuali au o voce proprie pe Facebook, Twitter și alte rețele de socializare. Nicăieri, însă, sau poate în prea puține țări democratice, rețelele de socializare nu au eliminat obligația instituțiilor publice de a se supune controlului exercitat până de curând de presă sau de cetățenii preocupați.

Mulți susțin astăzi că presa nu merită să fie respectată și nu trebuie să mai verifice activitatea instituțiilor publice, susținute din bani publici, pentru că există multe ziare, televiziuni sau pagini web aservite politic sau comercial. Este adevărat. Această situație există, dar în ciuda acestei realități, care nu ar trebui generalizată, nu putem să cădem în capcana de a renunța la dreptul unui cetățean de a întreba unde se duc banii publici și care este întrebuințarea lor. Chiar dacă este un singur cetățean.

Democratizarea informației prin popularizarea internetului a adus multe beneficii și presei, care nu mai este condiționată astăzi de costurile mari de producție (tipografie, distribuție etc.) și se poate orienta (dacă dorește, bineînțeles!) doar spre culegerea și publicarea informațiilor de interes public.

Pentru că, să nu uităm: jurnalismul servește doar interesul general al publicului și implicit pe cel individual, al fiecărui cetățean, de a trăi în democrație. Acesta este scopul său. În niciun caz nu există doar ca să atragă publicitate sau ca să dea cărți sau tigăi la pachet.

Mulți dintre cei care lucrau în această breaslă acum 20 de ani erau motivați de pasiunea de spune și celorlalți ceea ce au aflat nou și relevant despre viața urbei. Posibilitatea de a-i controla în mod democratic pe cei puternici prin forța dată de cititori este un privilegiu, dar și o armă cu două tăișuri.


Nu am întâlnit niciodată un jurnalist adevărat care să fi intrat în această luptă cu scopul clar de a se căpătui și de aceea poate sunt mii de jurnaliști adevărați care trăiesc de pe o zi pe alta pentru că nu au avut astfel de obiective.

Pericolele pentru orice democrație se nasc însă din ignoranța cetățenilor, care renunță la controlul asupra puterii. Și pentru că natura umană este coruptibilă, invariabil avem de a face periodic cu derapaje democratice subtile, care se pot transforma pe nesimțite în dictaturi politice sau consumeriste.

Din păcate, presa de astăzi este confundată cu divertismentul, dar publicul nu ar trebui să piardă obișnuința de a se informa corect și de a verifica sursele știrilor false care apar pe Facebook.


Internetul aduce acum la aceeași linie de start și în condiții de egalitate atât publicații tradiționale precum El Pais sau New York Times, cât și bloguri profesionale, folosite de jurnaliști independenți. Cea mai bună știre câștigă atenția cititorului indiferent de renumele publicației. Contează însă, în continuare, credibilitatea unei publicații și felul în care continuă să respecte inteligența cititorilor săi.

Internetul ne oferă astăzi o oportunitate istorică de a informa rapid și complet, prin știri scrise, prin reportaje audio sau video, dar a devenit și câmpul de bătălie al manipulatorilor.

Faptul că o informație de la o publicație veche sau de la un website cu știri false ajunge cu aceeași ușurință în fața ochilor noștri este un pericol de care trebuie să ne dăm seama și care este similar tehnicilor de înșelătorie prin email când ți se cere să „verifici” datele de acces la contul bancar.

Știrile inventate au existat însă dintotdeauna, iar liberalizarea distribuirii informației, care poate transforma pe oricine în jurnalist, nu a făcut decât să ne expună mai mult acestora. Ca cititori trebuie să învățăm să apreciem și să sancționăm publicațiile care ne oferă informațiile în mod obiectiv și complet, chiar dacă uneori nu suntem de acord cu o temă sau alta.

Trebuie să vedem dincolo de subiectul tratat și să analizăm în ce fel ne este redată informația. Orice jurnalist trebuie să răspundă la câteva întrebări de bun simț (Cine, ce, cum, unde, de ce ș.a.) înainte de a transmite o informație despre un fapt care trebuie confirmat din 3 surse.

Chiar și știrile false conțin informații adevărate, pe care le poți afla dacă îți pui întrebări de genul: de ce se vorbește despre asta, de ce se insistă pe anumite amănunte și pe altele nu și de ce nu există nici o declarație oficială.

Se poate spune și înțelege un „Nu” sau „Da” în mii de feluri. De ce nu analizăm la fel și modul în care este scrisă o știre?

În concluzie, știrile false există și astăzi pentru că publicul este credul și lipsit de experiență. De aceea, cred că toți avem datoria să apărăm accesul la informația corectă, pentru că altfel nu putem vorbi de democrație.

Vina aparține deopotrivă unei părți a presei, care are nevoie să scrie despre divertisment ca să nu piardă publicitate și audiență, dar și a instituțiilor statului care se promovează doar pe Facebook și nu fac decât să se laude.

Instituțiile publice ale statului reprezintă astăzi cea mai mare sursă de știri false, iar presa, constrânsă de nevoi economice, le ajută să circule doar ca să nu piardă din mreje un public năucit de atâta lipsă de obiectivitate.

Acest lucru se poate verifica foarte simplu prin faptul că presa de astăzi nu mai publică atâtea anchete, nu mai face dezvăluiri sau reportaje sociale, așa cum reușea acum 20 de ani.

Și timpul nu se oprește.

Lasă un răspuns