Socoteala alesilor pe seama supusilor

Democratia din zilele noastre are o problema destul de curioasa: atata timp cat de binefacerile ei se bucura mai degraba guvernantii, decat cetatenii care au creat-o. Asta inseamna ca si-a pierdut sensul originar, acela de a garanta puterea poporului.

Sensul democratiei, ca forma de guvernare opusa dictaturii, unde cativa decid pentru toti, se sustine pe controlul absolut pe care-l poate avea orice cetatean asupra deciziilor Statului.

Cu voia noastra, democratia s-a transformat de multa vreme intr-o dictatura invizibila a vietii private asupra celei publice. Vorbim de notiunea de viata privata, asa cum o inteleg cei care ne reprezinta si care incearca sa decida ce trebuie sa stim si ce nu avem voie nici macar sa intrebam pentru ca ar putea fi „privat” sau secret.

De la limitarea accesului la informatii, a accesului liber in institutii, la pedepsirea prin lege a inregistrarilor sau fotografierea proprietatilor politicienilor si prin folosirea unui limbaj de lemn s-a ajuns la o protejare totala a reprezentantilor publici. Ne aflam in situatia in care alesii, cu greu, pot fi trasi la socoteala. Nu se mai pot pune, liber, intrebari nici cu privire la munca pe care trebuie sa o desfasoare. Adica se pot pune, dar nu se obtin raspunsuri.

Cu pasi mici dar siguri, cetatenii au pierdut orice mijloc de control asupra celor care le guverneaza destinele. Ascunsi in spatele legilor care tergiverseaza accesul la informatiile publice si baricadati in spatele birourilor de presa, cei care au responsabilitati publice au devenit intangibili.

Trebuie amintit faptul ca timp de patru ani, atat cat dureaza cel mai avantajos contract de munca din lume, politicianul ales intr-o functie publica nu poate fi interpelat decat de jurnalisti si doar de cei care sunt acreditati de biroul de presa.
Daca acum 10 ani, un ziarist putea sa-si bage „nasul” in aproape orice birou al unei institutii publice, astazi accesul este mult mai controlat decat la o centrala atomica.

Cei care au functii publice au inteles ca orice intrebare neprevazuta poate duce la un raspuns gresit sau nepregatit, in fata opiniei publice. De aceea, daca se reduce la minim accesul la informatii nu mai pot exista decat intrebari previzibile. Acest lucru se obtine in special prin instruirea tuturor functionarilor publici ca sa nu vorbeasca niciodata cu presa.

De aceea, in ziua de astazi, atat in Romania cat si in Spania , ca sa obtii o declaratie din partea unui minister trebuie sa astepti zile in sir sau sa te multumesti cu declaratii fara profunzime ale unor ministi care habar n-au despre ceea ce citesc in textele pregatite de biroul de presa. In consecinta, daca nici presa nu poate sa controleze activitatea reprezentantilor Statului, inseamna ca Statul a scapat de sub control sau a devenit independent. Diferenta fata de dictatura este ca in democratie Statul nu-si mai oprima cetatenii ca sa-i faca supusi. Este de ajuns sa-i minta si sa-i duca cu vorba.


Lasă un răspuns