Partidele inutile din diaspora

De ani de zile stau cu mâna pe stilou, doar-doar fac şi partidele româneşti din diaspora ceva demn de remarcat.

Din păcate, până acum nu am avut 19ocazia să scriu despre ceva bun sau notabil, ci dimpotrivă, am văzut doar acţiuni de faţadă, fără consecvenţă şi finalitate, promovate însă puternic pe internet, adică pe Facebook.

Membrii filialelor unicelulare ale partidelor din diaspora se laudă cu 19acţiuni fără finalitate pentru români, dar care sunt urmate de comunicate de presă, scrise cu greşeli şi fără diacritice, în care se amestecă clişee comuniste, minciuna prin omisiune şi cultul personalităţii politice.

După epoca pedelistă în care fostul deputat PDL, William Brînză, a împânzit Europa cu filiale formate din câmpineni, a venit vremea pesediştilor să patruleze prin diaspora cu medalii de carton, atârnate de piept. Păcat că nici măcar premierul Victor Ponta habar nu are de „realizările” pesediştilor români din Spania, mai ales că atunci când a venit la Madrid, ar fi avut ocazia să semneze petiţia online a PSD Spania pentru acordarea dublei cetăţenii.

La întâlnirea Ponta – Rajoy din iulie, la Madrid, nici una din „acţiunile” PSD Diaspora nu s-au regăsit în discuţiile cu guvernul spaniol: nici dubla cetăţenie, nici cardul sanitar, nici restricţiile, ca să nu mai vorbim de dorinţa veche a românilor de a plăti nişte taxe consulare ajustate la calitatea serviciilor oferite şi la realitatea economică.

Aşa cum înainte nu exista un PDL Spania, nici acum nu se poate vorbi de o organizaţie PSD Spania sau PNL Spania, în adevăratul sens al cuvântului. În Spania, românii continuă să nu aibă partide şi se constată acest lucru după mai bine de 10 ani de stabilire masivă a românilor în străinătate. Este şi vina celor care fac politică, dar mai ales a celor care ar putea să o facă şi stau pe margine.

Chiar dacă mulţi dintre noi ne-am învăţat aici, în Europa, cu acţiunile politice sau cu cele făcute în interes public, românii continuă să fie nişte emigranţi, deghizaţi în cetăţeni cuminţi. Ne amestecăm cu peisajul autohton, dăm aprobator din cap la orice şi încasăm în tăcere toate loviturile sub centură pe care ni le aplică politicienii lor. Suntem toleraţi în continuare ca nişte musafiri .

Manifestaţia anti-românească de la Almendralejo nu este ceva care să ne sperie, pentru ca poporul spaniol nu este rasist, dar acesta este doar un exemplu care arată că integrarea românilor în Spania este un echilibru fragil, pus în pericol acum de criza economică. S-ar putea spune că nu facem destul ca venetici, primiţi într-o societate construită de alţii. Trebuie să ne integrăm prin acţiuni benefice pentru societatea spaniolă şi să ne prezentăm bine.

Nu sunt puţini cei care se plâng de faptul că presa relatează multe cazuri negative despre români, dar asta nu dovedeşte decât faptul că nu producem destule ştiri pozitive. Şi acest lucru nu se poate obţine decât prin reprezentare la toate nivelele.


Ne-ar prinde bine în aceste vremuri nişte guvernanţi preocupaţi de soarta românilor, dar şi nişte români preocupaţi de soarta lor. Avem o mulţime de asociaţii şi de filiale de partid care sunt lipsite de activitate, dar sunt primele care apar în poza cu oficiali români şi spanioli. Problema nu este că sunt nişte oportunişti sau nişte impostori, ci faptul că nimeni nu-i dă la o parte şi numănui nu-i pasă cine vorbeşte în numele său.

În ultimii ani, românii din Spania şi din Europa au simţit pe propria piele ce înseamnă să crezi că poţi trăi în afara societăţii. De aceea, astăzi suportăm efectele unor restricţii absurde pe piaţa muncii, precum şi atacuri constante din partea partidelor rasiste din Europa. Iar finalul este simplu: cine nu învaţă lecţia, repetă clasa.


Lasă un răspuns