Opoziţia românească sau berea fără alcool

Opoziţia din România, adică PSD-ul şi PNL-ul, crede că guvernul actual se va prăbuşi singur din cauza erodării popularităţii pe seama tăierilor bugetare şi că „figurile” celor două partide nu trebuie decât să prindă rând la călcătorie ca să fie fercheşi pentru ziua Jurământului.

Dacă în România de după Ceauşescu nu s-a făcut nimic se poate spune că o vină clară a avut-o şi opoziţia, oricare ar fi fost ea. Adesea nici nu era nevoie de opoziţie, pentru ca populaţia să ceară schimbarea culorii de la guvernare, pentru că guvernanţii înşişi s-au ocupat să-şi distrugă singuri imaginea prin aroganţa declaraţiilor oficiale şi neoficiale şi prin lipsa oricărei coerenţe faţă de proiectele promise în campanie. Poporul se satură repede de conducători şi alege repede schimbarea, iar politicienii români par să fie obişnuiţi cu această rotire aparent imparabilă. Problema e că atunci când au pus mâna pe o funcţie, fac prăpăd pentru că se ştiu nedemni de ael statut.

Lăsând însă la o parte lipsa de educaţie a puterii, mai reprobabilă mi se pare incapacitatea opoziţiei şi a societăţii civile de a arbitra guvernarea şi de a constrânge partidele să se actualizeze uman şi intelectual. Este incredibil că de 21 de ani avem aceleaşi figuri în vârful politicii româneşti.

Numai în ultimele zile, am avut câteva motive clare de războială măcar declarativă: reducerea concediului de maternitate şi impozitarea pensiilor peste 740 de lei, ca să nu mai zic de afirmaţiile scandaloase pe care le face preşedintele statului atunci când îi intră în bătaia puştii vreo categorie socială sau profesională, pe care o poate scoate ca ţap ispăşitor pentru vremea rea, în faţa acelui electorat orbit de foame şi furie, dar care este gata să-şi vândă viitorul pe o plasă cu pomană electorală. La ora actuală şi berea fără alcool e mai „tare” decât opoziţia.

Problema opoziţiei din România este că nu se mobilizează decât în campania electorală şi atunci o face mecanic, ca şi cum ar fi un rol învăţat în grabă, în faţa oglinzii retrovizoare. Lipsa de pregătire a opoziţiei este precursoarea improvizaţiilor de la putere. Liderii politici cred că 4 ani nu trebuie decât să dea din umeri şi să fie gata de lupta finală din campanie, când toată lumea ştie că asistăm de fapt la un joc de glezne, care ne captivează ca o telenovelă, în care ştim că toţi sunt actori, dar ne încânta intriga şi replicile scandaloase. Nimeni nu mai crede, nicăieri în lume, în veridicitatea campaniilor de astăzi, în care strategiile sunt decise de studiile de piaţă.

Politica de astăzi este o maşinărie sinistră, acţionată de sondaje, iar politicienii sunt doar nişte rotiţe fără autonomie. Niciun lider politic nu-şi mai face singur campania, iar aceasta nu trebuie să fie sinceră, ci doar efectivă.

Politica nu mai este demult o realitate palpabilă şi de aceea este mai mult ca oricând nevoie să abandonăm ataşamentul pe care-l avem faţă de o figură politică sau alta. Românii se identifică prea repede cu politica personalităţilor carismatice, pe care nu o pot înţelege în lumina străină a doctrinelor. Trăim încă sub imperiul ataşamentului faţă de un lider paternalist care să fie autoritar, apropiat şi cu slăbiciuni omeneşti. “E şi el om!” sau „Şi pe cine să aleg? Am ales răul cel mai mic!”. Acestea sunt doctrinele politice pe care le mânuieşte electoratul românesc. Trebuie să învăţăm să-i tratăm pe candidaţii la guvernare cu pragmatismul şi cu detaşarea unui dresor de câini, la fel cum ei ne văd pe noi ca nişte simple numere în sondaje.

Sărbători fericite!


Lasă un răspuns