Indignarea indignaţilor – moft sau evoluție?

Multă vreme am crezut că societatea umană se bazează pe un pact de neagresiune între indivizi incompatibili, care nu urmăresc decât să-și facă rău și să pună mâna pe avuția celuilalt.

Drept urmare trebuiau inventate reguli și pedepse, precum și un corp de legiuitori, care să garanteze aplicarea acestora pentru siguranța cetățenilor și a sistemului.

Am fost învățați să credem că angrenajul democratic al societății este atât de complex și de sensibil încât trebuie ajustat mereu prin reforme legislative, soluții și soluții la soluții, ca și cum ar fi un motor gata-gata să se dezintegreze.

Experiența mi-a dovedit însă că oamenii nu-și doresc răul, decât dacă sunt făcuți să se teamă unul de celălalt, iar sistemul democratic este menținut într-o stare continuă de instabilitate, doar ca să justifice necesitatea unei categorii privilegiate de așa-ziși „mecanici” indispensabili.

Ceea ce nu puteau să ne învețe niciodată este însă ceea ce știam deja. Știam că politicianul perfect nu ia mită, își face munca din pasiune și se gândește mereu la binele comun. Este dispus să facă sacrificii personale de dragul celorlați, nu este motivat de beneficii materiale și are idealuri politice pe care nu-și pune numele. Politicianul ideal se retrage atunci când îi trece vremea.

Acesta este modelul ideal de politician și de om al cetății, care astăzi pare imposibil de atins, doar pentru că ne-am resemnat să avem politicieni corupți și scăpați de sub control.

Ne-am obișnuit să credem că politica nu poate exista fără corupția subterană care o conduce și nu le mai cerem celor care ne conduc să fie politicieni adevărați.

Democrația care ni se gătește este incompletă și infirmă, în ceea ce ne privește ca cetățeni. Sistemul politic, în care ești obligat să alegi răul cel mai mic, în care doctrinele nu mai au substanță, iar partidele se confundă, este imperfect și ca ființe umane suntem condamnate să tindem spre perfecțiune.

Îmi place să cred că idealurile se pot atinge și că politica poate fi schimbată. Societatea spaniolă trăiește acum un moment istoric de indignare, care poate fi creuzetul unei revoluții a conștiinței, în primul rând. Partidul X, al indignaților, este calul troian pe care cetățenii lipsiți de reprezentare politică vor să-l introducă în parlament. Ideile indignaților spanioli sunt simple: o politică fără corupție, fără doctrine și totul pentru interesul comun. Pe scurt: o politică fără politică.


Acesta poate fi începutul unei lumi în care politicienii nu vor mai fi indispensabili, doar pentru că nu rezolvă definitiv problemele societății. Sau poate fi începutul unei lumi mai curate și mai corecte, în care banii nu mai pot cumpăra guverne, pentru că marile companii ar trebui să-i cumpere pe toți cetățenii. Poate fi o lume în care banii nu mai decid cine moare și cine trăiește. Sau poate fi o nouă indignare istorică înnăbușită în consumism și desfătarea slăbiciunilor umane.

Lasă un răspuns